Păstrez o amintire la care nu vreau să renunț

Iubesc amintirea omului ce l-am iubit. Iubesc acel om pe care doar eu l-am cunoscut, aşa cum doar eu l-am văzut prin ochii mei. Dar azi acel om nu mai există. Acei ochi frumoşi care mă priveau senin, acum sunt mereu încruntați. Acel zâmbet ştrengar pe care mereu îl adoram şi mă făcea să uit de orice supărare. Mi-e dor de un zâmbet albastru!

mayaEllePăstrez în suflet această amintire vie pentru că mă face să zâmbesc, dar mă întristează în acelaşi timp că timpul uneori ne transformă. În viață ni se întâmplă lucruri frumoase, dar uneori avem parte şi de lucruri care ne lovesc din plin. Este trist că pe unii timpul şi obstacolele vieții îi modelează într-un mod negativ. Te transfmormă într-un om rece, irascibil, uiți să mai zâmbeşti la momentele mărunte pe care cel de lângă tine încearcă să ți le ofere, uiți să mai apreciezi un om la adevărata sa valoare. Acel om reuşeste mai mult să rănească în jur, devenind foarte confuze momentele care le petreci în preajma unui om pe care îl ştiai ca fiind acel om tandru şi mai cald decât ştiai tu să arăți asta. În final rămâne o simplă dezamăgire la care nu mai vrei să te gândeşti, ci doar să îți aduci aminte de acele amintiri frumoase, atunci când acel om reuşea să te facă să zâmbeşti cu acea privire senină. Aşa rămâi tu pentru mine!

Cu toate acestea eu rămân acel om care vrea să păstreze doar acele amintiri frumoase legate de oamenii pe care i-am iubit. Poate sunt naivă că vreau acest lucru, dar încerc să îmi păstrez partea inocentă a sufletului meu şi să învăț din lucrurile care mi se întâmplă în viață. Pentru că timpul trece peste noi şi poate că nu mai avem acea piele întinsă cum o aveam la douăzeci şi un pic de ani, iar felul în care privim acelaşi lucru se schimbă odată cu trecerea timpului, dar sufletul e ca o scoică şi trebuie să ai grijă de acea perlă dinăuntru la care puțini au aces să îi vadă sclipirea.

Advertisements