„Frankly, I don’t give a damn” state of mind

„Maya, de ce te mai chinui cu oameni care refuză? Maya, de ce vrei să mai crezi încă în oameni? Maya, tu eşti mai importantă pentru tine. Nu lăsa problemele altora să devină şi ale tale. Nu regreta nimic din ce ai făcut pentru cineva, chiar dacă nu a meritat efortul tău. Dacă un om nu te poate aprecia, tratează-l cu indiferență. Nu are rost să mai crezi în ei. Lasă-i acolo unde s-au ascuns, în lumea lor. Nu căuta să îi scoți tu din carapacea lor. Vor trebui singuri să facă asta. Tu ai nevoie de altceva.”

Am ajuns în punctul 0. Punctul critic când nu mă mai interesează nici câtuşi de puțin de o persoană care nu-mi creează nicio stare de bine. De ce acest punct 0? Pentru că ajungi în momentul când te întrebi singur „Ce rost mai are?” şi nu găseşti niciun răspuns care să se plieze pe întrebările tale. Pur şi simplu îți vezi de viață, iar de multe ori când nu mai vezi niciun rost pentru a înnoda o oarecare legătură cu cineva, simți pur şi simplu o eliberare de ceva care te apăsa. Şi asta pentru că nu înțeleg de ce sabotăm mereu relațiile cu oamenii cărora întradevăr le pasă de noi şi îi adorăm pe cei care ne ignoră. Nu am înțeles niciodată lucrurile chinuite, forțate, atipice şi bolnăvicioase. Uneori ne afundăm în obsesii şi uităm ceea ce ne face cu adevărat să trăim, iar cel mai important cine.

Nu mai vreau în jurul meu persoane care nu se pot bucura de prezența mea pentru că ei înşişi îşi fac prea chinuită viața. Refuz astfel de persoane lângă mine.

Nu mai cred în poveşti ce au fost odată frumoase. M-am săturat să mai acord şanse celor ce nu îşi merită acest drept. M-am săturat să mai cred în oamenii ce o dată m-au dezamăgit şi să le acord prezumția că s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Ştiu că oamenii nu se schimbă. Un om rămâne acelaşi om. Nu contează vârsta. Şi mai ştiu că unii oameni devin mai înțelepți din cauza evenimentelor prin care trec, iar alții repetă constant aceleaşi greşeli, lovindu-se mereu cu capul de acelaşi zid.

Am întâlnit prea mulți oameni orgolioşi şi prea puțini oameni care să spună „îmi pare rău” sau „mulțumesc”. Aş vrea să întâlnesc mai mulți oameni adevărați, care ştiu să se bucure de orice lucru bun şi frumos din fiecare zi. Poate că mulți nu avem multe motive să zâmbim, dar când se iveşte ocazia, măcar să o facem.

Advertisements