Mi-e mai bine fără tine

Fiecare setar al vieții e bine să se închidă atunci când conştientizăm că dacă pierdem cheia nu vom suferi. Doar atunci când acceptăm ceea ce am trait s-a şi încheiat vom putea merge mai departe.

Până în primăvară sufeream de o aşa numită boală „dependența psihică” de o persoană. Mi-a luat mult timp până să îmi dau seama că nu am nevoie de acea persoană. Era o dependență mentală. Fizic nu aveam nevoie de acea persoană, întotdeauna m-am descurcat singură mai bine decât cu ajutor. Am fost mereu pe picioarele mele şi independentă de mică. Ca să dau cărțile mai pe şleau. E vorba de unul dintre foştii iubiți cu care am avut o relație mai atipică. Ne asemănam într-un fel, dar nu complet. Această dependență s-a creat în mod inconştient de-a lungul a mai mulți ani. Faptul că nu am rupt legătura de tot niciodată parcă ne lega şi mai mult unul de celălalt. Conexiunea noastră era la nivel mental atât de puternică încât nici măcar actualii noştri iubiți de la vremea respectivă nu au reuşit să o rupă. Uneori ne opuneam cu cea mai înverşunată tărie. Amândoi aveam tipicul comportament al copilului căruia îi interzici ceva şi exact acel lucru îl făcea. Să fim din nou împreună nici nu se punea acest caz. El mereu spunea că nu îmi poate oferi ce am eu nevoie, iar eu îl numeam constant un „handicapat emoțional” şi că nu aş putea continua prea mult o relație cu el.

Timp de 5 ani ne sudaserăm o relație mentală atât de puternică încât nici noi nu mai puteam să o rupem. Ne înțelegeam atât de bine punctele de vedere, dar până ajungeam la detalii. El era prea orgolios, eu sufeream de refuzul lui de a încerca. Dar cu toate astea era singurul care îmi putea completa propozițiile atunci când vorbea. Mă ştia atât de bine, încât uneori folosea acest lucru în favoarea lui când vroia să mă controleze. Da recunosc, ştia atât de bine să manipuleze un om din cuvinte, încât şi mie imi era greu uneori să îi fac față. Nu mințea niciodată, dar avea acel stil de a te face să crezi ca el vrea ceea ce vrei şi tu, când defapt el stătea pasiv la absolut ceea ce susținea. Nu promitea nimic astfel încât să nu poți să îi arunci în față proriile cuvinte cum că nu şi-a respectat promisiunile.

Între noi nu era doar o simplă prietenie sau amiciție, era mult mai mult decât atât. Chiar dacă amândoi aveam alte relații, se mai întâmpla uneori când ajungeam între patru pereți lucrurile să devieze puțin de la normal. Ori puțin mai mult ce-i drept.

Uşor uşor am încercat să mă rup de aşa numită mică obsesie a mea față de el. Prima tentativă a fost acum 2 ani când am decis brusc să rupem legătura, pe motiv că nu mai doream să ştie ceva despre mine. Ştiam de pe atunci că nu o să fie pe veci această decizie. Nu aveam un motiv foarte bine conturat pentru această decizie. Toată această rupere a durat undeva la 3 luni de tăcere din partea amândurora. Între timp eu rupsesem relația cu cel care se numea atunci „actualul” şi făcusem greşeala să reiau legătura cu el. Fără să îmi dau seama am legat o legătură şi mai puternică față de înainte. A mai trebuit să treacă 1 an până să îmi dau seama că mă scârbisem eu personal de ceea ce simțeam pentru el. Într-o singură zi ajunsesem să scuip afară toate lucrurile care le uram la el şi de care niciodată nu a fost în stare să le schimbe.

Brusc vroiam să ma rup de absolut tot ce însemna pesoana lui. Atunci aveam acel motiv bine conturat pentru care cel mai bine pentru mine era să îmi continui viața fără el în peisaj. Mi-am dat seama cât de mult ne schimbaserăm amândoi de-a lungul anilor petrecuți împreună sub această legătură mentală. Nu mai era acel tip care să îmi completeze viziunile despre viață, era cu totul o altă persoană. Deşi amândoi ne cunoaştem foarte bine reciproc, totuşi nu mai reprezenta figura aceea puternică care mi-o inspira. Nu mai vedeam în el ceea ce văzusem de-a lungul a 5 ani. E trist atunci când deschizi ochii şi nu mai vezi ceea ce ai îndragit odată.

Am reuşit în cele din urmă să mă desprind de această dependență psihică prin faptul că m-am scârbit de-a binelea de această legătură bolnăvicioasă. Din a doua zi în care am luat decizia acestei rupturi şi până în prezent nu i-am simțit niciodată lipsa, nici măcar să mă întreb în momentele de nostalgie oare cum îi mai merge. Au trecut 6 luni de atunci şi vor mai trece în acelaşi stil. Nu, nu l-am uitat, dar nu mai prezintă nici cel mai mic interes pentru mine. Am vorbit o singură dată la telefon de atunci şi nu am simțit nimic. Nu mi-a tresăltat inima cum pățeam odinioară. Acum mă bucur că am trecut peste acea perioadă. Sunt mult mai bine fără el în peisaj. Era inutilă această legătură, doar că eu nu vedeam aşa lucrurile. Viața îți oferă mereu câte o lecție şi e datoria noastră să învățăm din ele. Experiențele ne învață cum să facem față viitorului.

Advertisements