Lost then found and then lost again

Trecuse mai bine de o lună şi jumătate de când nu mai ştiam nimic de el. Ultima noastră întâlnire, precum şi prima din acest an, a fost cea mai romantică ieşire de mai bine de 1 an încoace. A fost atât de adolescentin totul încât nu mai îmi păsa de nimic când eram cu el. Eram în stare să iau lumea la picior alături de el, să fug departe de orice realitate, să mă afund cât mai mult în această reverie adolescentină. Vroia şi el ceva, dar nu desluşeam ce. Mereu mi-a fost greu să îl citesc. Ştiu că îi sunt dragă, ştiu că nu m-a putut uita de atunci. Nu degeaba se spune că prima iubire nu se uită niciodată.

Eram la piscină cu prietenii, ne relaxam într-o după-masă caldă de sâmbătă. Era final de vară, era plăcut. Jucasem volei în piscină pe echipe. Deja era spre seară şi se răcorea. Stăteam cu toții în filigorie la poveşti, când deodată îmi sună telefonul. Aceaşi ringtone de la Djuma Soundsystem – Les Djins. Mă uit curioasă pe ecranul telefonului. Era el, Husky. Am rămas surprinsă, nu mă aşteptam să mai privesc vreo veste de la el. Am răspuns în timp ce mă ridicam de la masă să mă regtrag într-un colț mai ferit pentru a putea vorbi liniştită.

Era undeva în jurul orei 7 seara. El era la o nuntă în oraş. O nuntă de zi care era pe final. Nu mai vroia să stea prea mult pe acolo. Vroia să mă vadă înainte să plece din nou din oraş. Vroia să se întoarcă în aceeaşi seară, dar nu înainte să ne întâlnim privirile. I-am zis „Bine, hai după mine după ce termini cu nunta”. În vreo oră mă sună că a ajuns în fața casei. Mă schimb repede de costumul de baie şi mă îndrept spre poartă. Eram doar în maiou, jeanşi scurți, o pereche de şlapi şi geanta de plajă pe un umăr. I-am spus că nu am ținută de plimbat prin oraş. N-a avut nimic împotrivă. Nu conta cum eram îmbrăcată vroia doar să mă vadă. Am coborât scările şi am ieşit pe poartă. Mă aştepta cu motorul aprins. Geamurile fumurii nu lăsa să se vadă nimic înăuntru. Deschid uşa din dreapta, mă instalez comod pe scaun şi îmi arunc geanta de plajă pe bancheta din spate. De la volan el îmi urmărea mişcările. După ce mă liniştesc privirile noastre se întâlnesc. Era obosit, ochii lui îl trădau. Îi zâmbesc. Porneşte maşina din loc spre nicăieri.

Îi spun euforică „Nu mă pupi?” la care îmi întind gâtul înspre el cu semi-obrazul stâng la interval. Mă sărută pe colțul gurii uşor. „Şi aici” după care îi întorc cealaltă parte a feței şi mă sărută din nou în colțul gurii drept.

Începem să povestim gonind pe străzile oraşului haotic. Nimic important, lucruri despre viață. Eram bucuroasă că îl văd. Aveam emoții oarecum, nu ştiam cum să reacționez. Vroiam să îl iau în brațe, să mă ia în brațe. La un moment dat parchează în centrul oraşului. Vroia să vadă noua fântână muzicală proaspăt construită. Am ieşit din maşină şi ne-am plimbat puțin de-a lungul fântânii dreptunghiulare. Eram în şlapi în centrul oraşului, dar nu conta prea mult asta pentru că eram cu el. Nu am stat totuşi prea mult şi ne-am retras din nou în maşină. De această dată m-a condus acasă. A oprit lângă blocul meu. Motorul era la relantin. M-am aplecat spre el şi am întors de cheie în jos.

– De ce l-ai oprit?

– Făcea prea mult zgomot. Acum e bine, se aude doar muzica.

Îl privesc lung. Îi zâmbesc pe sub sprâncene.

– Ia-mă în brațe! Îi spun pe un ton autoritar.

Nu are încotro şi se conformează. Mă curpinde cu un braț în jurul taliei, iar eu îmi aşez capul pe pieptul său. Mă sărută tandru pe frunte şi de lungul tâmplei spre obraz în jos în mod repetitiv. Mă simțeam atât de bine. Nu mai vroiam să plece.

– Rămâi în seara asta ori ia-mă cu tine, îi spun.

Mi-a spus doar că trebuie să ajungă acasă la el, dar că va reveni weekendul următor şi ne vom întâlni atunci. M-am ridicat, l-am privit lung şi am făcut acea mutră de rățuşcă pleoştită. Deobicei fac fața asta când nu obțin ce vreau şi trântesc acei ochi de cățel blajin.

– Promiți?

– Da, promit. Mă asigură el.

Mă ia de barbă, mă trage spre el „Eşti frumoasă” şi mă sărută pe buze. Îl iau din nou în brațe şi îi răspund „Sunt o mâță!”.

Mai pierdem o vreme îmbrățişați după care mă ridic să plec.

– Bine, gata! Ne vedem weekendul viitor. Te las să pleci acum!

Ne sărutăm după care ies din maşină şi mă îndrept spre scara blocului.

A trecut şi acel weekend următor, iar el nu a venit şi niciun semn de la el. Lunea următoare mi-am luat inima în dinți şi l-am sunat. Mi-a răspuns. Era acasă, cu o ea. Probabil aceeaşi ea din vara trecută, deoarece numele ei îmi părea cunoscut. Mi-am dat seama că nimerisem într-un moment nepotrivit aşa că nu am insistat să vorbim. Mă simțeam aiurea pentru că nu îmi spusese nimic despre o ea, deşi insistasem de câteva ori dacă se vede cu altcineva, iar răspunsul lui ba că nu, ba că nu are nimic serios, iar în cele din urmă că are timp pentru aşa ceva. Eram oarecum dezamăgită deoarece nu a fost sincer cu mine. Nu ne ştim de o săptămână, tocmai că sunt 10 ani adunați, iar el tot nu putea să fie sincer cu mine. Nu am înteles comportamentul lui. În fond nu avea nimic de pierdut, dar nu ştii niciodată ce e cu adevărat în mintea celorlalți.

Reacționăm diferit. Uneori mințim fără explicație, poate doar dintr-o obişnuință de a ne ascunde de adevăr. Da, ne ştim de aproape 10 ani şi totuşi îmi e greu să îl descifrez uneori. Nu e prima oară când insistă să ne întâlnim şi nici ultima oară când mă va mai căuta, indiferent cu cine va fi el, indiferent cu cine voi fi eu. Nu a fost până acum un impediment şi nici nu va fi. Ştiu că o va face din nou, singurul lucru pe care nu îl ştiu e momentul când o va face. Tot timpul mă surprinde când dă un semn de viață. Probabil pentru el e doar un joc copilăresc. Nu ştiu ce vrea. Sincer nici nu l-am întrebat. Mai mult ca sigur va urma. Am constatat că nu s-a schimbat mai deloc vis-a-vis de mine, atât cu bune, cât şi cu rele. Poate că față de persoanele din trecutul nostru nu ne schimbăm deloc. E ca un film pe care îl pui pe pauză şi îl reiei din acel punct doar ca după mai mulți ani. Trecerea timpului practic se comprimă atunci când apeşi din nou butonul „play”.

Advertisements