intuiții

Îmi dau seama cu tristețe că majoritatea dintre noi nu ne schimbăm nici la capitolul defecte. Spunem că viața ne schimbă de-a lungul a ceea ce trăim şi că învățăm din greşeli. Sunt tristă să constat că minciuna nu moare nicidecum dintr-un om. Când înveți să minți ajungi să o faci pe veci şi cu greu poți să te abți de la un asfel de păcat. Uneori devine parte din propriul caracter, încât ți-e greu să detaşezi purul adevăr de o „nevinovată” minciună. Ajungem să ne trăim propria minciună ca pe un adevăr. Constat cu tristețe că suntem mulți atinşi de această boală.

Am un „defect”. Acela de a intui foarte bine minciuna, aşa cum rar ajung să-mi dea cu eroare sau cu virgulă când vine vorba de intuiție. Iar uneori, vă dau cuvântul meu, că mi-aş dori să nu am dreptate atunci când citesc printre rânduri un om. E asemănător cu efectul când nu vrei să accepți adevărul şi inventezi ceva mai blând pentru reveria proprie. Da, uneori mi-e teamă să am dreptate în privința lucrurilor negative sau neplăcute vis-a-vis de o persoană tocmai pentru că poate fii dezamăgitor la ceea ce oricum te aştepți. Şi nu, nu vreau să influențez lucrurile prin prisma atitudinii negative, chiar nu este cazul, pentru că de multe ori cred în şanse şi ocazii potrivite şi sunt o persoană suportivă pentru mulți din jurul meu. Doar că uneori lucrurile nu sunt roz. Prea puțin roz, iar când sunt roz şi atunci mai au pete negre pe ele.

Şi nu voi putea înțelege niciodată egoismul prin minciună, în care vrei să ții pe cineva lângă tine printr-o minciună, din care deviezi şi alte minciuni. Oricât aş încerca să înțeleg orânduirea lucrurilor în această viață, unele dintre ele sunt peste puterea mea. Apreciez cu sufletul deschis o persoană sinceră. Tind să cred că sunt pe cale de dispariție persoanele sincere şi ar trebui înființată o rezervație specială pentru cei cu sufletele sincere. Atât de mult ne place să ne complicăm viața, încât fugim pur şi simplu de lucrurile sincere, cele venite din suflet.

Advertisements