anotimpul schimbărilor

Ultimele săptămâni au trecut atât de repede cu oarecare schimbări în viața mea. Dacă ultimele luni au fost o perioadă în care îmi zburdau fluturii prin stomac, ei bine în cele din urmă i-am făcut să dispară. Sunt într-o continuă schimbare în ultima vreme, atât emoțional, cât şi ca status al carierei mele. Mă caut în continuare şi trec prin diferite etape.

Anul acesta mi-am propus să fie un an al dezvoltării mele ca şi persoană. Recunosc că am multe momente emoționale de cumpănă, dar asta e doar pentru că vreau mai mult de la mine şi stiu că pot să trec peste obstacolele vieții pentru că mă consider o persoană puternică.

Nu, nu a fost să fie ceva închegat între mine şi Fluture. Avem viziuni prea diferite de viață cu tot focul de artificii care se iscă când suntem împreună. Am decis să nu ne mai întâlnim deoarece mie îmi e cel mai simplu aşa. Ochii care nu se văd nu se uită, dar se îndepărtează.

Capitala va trebui să mai aştepte puțin mutarea mea. Am găsit un nou job în oraşul meu natal care îmi favorizează dezoltarea mea profesională, iar asta mă mai reține o vreme pe aici până la mutarea finală. În cele din urmă ştiu că o voi face, doar că acum suferă o amânare.

Sunt atât de multe lucruri de făcut în viața asta şi încet încet am să reuşesc tot ce mi-am propus. În fiecare an, vara este mereu anotimpul schimbărilor majore pentru mine.

Advertisements