„Şi dacă încă nu s-a terminat?”

Acum câteva zile am primit un telefon de la un vechi amic. Ne cunoaştem de foarte mulți ani, am petrecut şi mult timp împreună sub acelaşi acoperiş în anii mei de studenție. Nu am mai vorbit de mult timp aşa pe larg ca acum. El e mai tot timpul plecat din țară. Am vorbit despre multe lucruri, viață, joburi, iubiri şi aspirații. Noi doi mereu am fost la extreme, când ne înțelegem atât de bine încât ai crede că suntem prieteni de-o viață, iar alteori ne certăm de ai crede că nu ne vom mai vorbi niciodată. Probabil aşa se întâmplă când se întâlnesc două personalități puternic conturate. Ceea ce mereu mi-a placut la el e aerul lui de artist. E fotograf cu câteva tentative filmografice, de aici şi partea lui boemă. Mereu a avut aspirații mari şi mereu mi-a dat şi mie încredere în ceea ce priveşte şimțul meu artistic. Întotdeauna e o plăcere să discutăm de la artist la artist.

Printre multele discuții care le-am avut în cele două ore cât am stat cu telefonul ațintit la ureche am ajuns să vorbim şi despre iubiri… atât cele prezente, cât şi cele trecute. Îmi cunoscuse marea mea iubire, de fapt sunt amici şi ei, aşa ajunsesem noi să ne cunoaştem. Mi-a povestit că nici el nu e ok emoțional în prezent. I-am zis „join the club”. Mi-a adus aminte de el, de marea mea iubire. Am devenit puțin nostalgică de dragul vremurilor frumoase şi m-a facut să mă gândesc la destin. Unele iubiri se rup brusc, fără explicații prea multe. Mă întreb dacă adevăratele iubiri cunosc drumul înapoi când sunt lăsate libere?  „Şi dacă încă nu s-a terminat?” Întrebarea lui m-a făcut să reflectez asupra a ceea ce am negat mereu, şi anume destinul. Mereu am spus că noi înşine ne creem destinul. Noi singuri ne facem propriul drum în viață şi atunci când vine vorba de iubire, nu doar de traiect profesional. Încă mai cred că atunci când tragem linie şi spunem stop este un final şi un nou început pentru altceva, chiar dacă suferim şi inima ne spune cu totul altceva. Şi totuşi dacă nu s-a terminat ceea ce credeam eu că am încheiat într-o noapte târzie de iarnă? Nu ştiu, nu am de unde să ştiu. Rămâne de văzut. Sau poate e doar un moment frumos de reverie pe care mi-a plăcut să îl trăiesc ori e doar episodul, din serialul pe care îl urmăresc acum, care m-a făcut chiar şi pentru câteva clipe să mai cred în iubirea adevărată.

Advertisements