Ne măsurăm iubirea în likeuri şi statusuri?

Facebook a devenit un fenomen modern. Toată lumea ştie asta deja. Toată lumea are deja cont pe care îl administrează după bunul plac, cu mai multe sau mai puține informații pe el, după gust, stare mentală sau uneori meteorologică. Da, azi sunt uşor sarcastică. Sunt o persoană mai acidă uneori, iar pentru cei ce probabil se vor regăsi printre rândurile scrise le recomand să nu se atace prea tare, e doar un punct de vedere sarcastic la un fenomen vizibil. Se întâmplă să observ anumite „comportamente virtuale” prin intermediul acestui asa zis site de socializare. Printre acestea subliniez comportamentul „like like like” şi schimbarea frecventă a statusului „x has changed his status from in a relationship to single” şi invers. Că vrei, că nu vrei lucrurile astea te invadează uneori la news feed, doar prin simplul fapt că vrei să arunci o privire să vezi ce se mai întâmplă prin viața virtuală a prietenilor, cunoştințelor, amicilor, colegilor sau pe cine mai ai în lista de aşa numiții „friends”. Înțeleg că Facebookul încurajează libera exprimare prin diverse butoane, opțiuni şi aplicații, dar totuşi hai să nu abuzăm chiar aşa de ele chiar dacă există. Varietatea nu înseamnă neapărat „trebuie să le folosim pe toate”. Varietatea mai degrabă înseamnă „putem să alegem”. Dar revenind la cele două comportamente virtuale pe care vreau să le tratez azi, comportamentul „like like like” la orice fotografie, comentariu, link, post, status etc al persoanei iubite sau admirate. Ajung să mă întreb totuşi: ne măsurăm iubirea în likeuri sau în fapte, flori şi atenții? De când au ajuns likeurile pe Facebook să fie mai apreciate decât florile? Poate sunt mai clasică eu în anumite privințe, dar cred că faptele în sine vorbesc mai mult decât un comportament virtual pe o rețea de socializare. Toate lucrurile sunt utile în felul lor până când se ajunge să se facă abuz de ele. Apoi trecerea frecventă de la „in a relationship to single” sau invers după cum străluceşte soarele mai tare sau plouă. Întradevăr vremea ne influențează de multe ori starea psihică, dar nu şi relația în care ne aflăm. Toate aceste semne de fapt indică instabilitatea proprie, ceea ce nu e un lucru lăudabil. Nu înțeleg de ce unii caută susținerea virtuală pentru ceea ce simt sau li se întâmplă. Eu una prefer cercul restrâns al familiei şi prietenilor apropiați, cei care îmi sunt mereu alături.

Da, recunosc că îmi plac şi consider drăguțe declarațiile de dragoste reciproce prin intermediul acestei rețele şi nu numai. Îmi place să văd un cuplu care îşi spune în scris în public un simplu „te iubesc”. Nu vreau să fiu acuzată că aş fii geloasă şi nici nu pot să spun că mă simt deranjată personal de aceste lucruri, ci doar mă amuză astfel de comportamente „like like like” sau schimbarea frecventă a statusului. Nu cred în manifestarea iubirii prin orice comportament penibil şi scuzele puse pe seama faptului că iubim. În fond, toate aceste lucruri sunt doar o imagine despre noi pe care le-o clădim celorlalți în mod incoştient.

Advertisements