Punct şi de la capăt

E un început timid de primăvară. Observ că primăvara e un anotimp când multe relații se încheie. Şi mă gândesc confuz: Când tragi linie? Când spui stop? Nu mi-a fost niciodată teamă să pun lucrurile într-o balanță şi să văd în care parte trage talerul, aşa numitele lucruri pro şi contra. Dar ce te faci când vine vorba de o persoană care face parte din viața ta. Ce te faci cu acel „du-te/vino”, „te vreau/nu te vreau”? Ce faci când dai de o persoană indecisă? Cum diferențiezi ceea ce este față de ceea ce proiectezi tu? Dorințele noastre în mod indirect le proiectăm asupra persoanei dragi, persoanei iubite. Nu e greu să te desparți de cineva, e greu să te desparți de fapt de proiecțiile tale asupra acelei persoane. E greu să te rupi de ce ai construit împreună sau de ce ai vrut să construiți împreună. Suntem prizonierii propriilor noastre proiecții. Mulți se lasă furați de obişnuință şi le e teamă de nou. Le e teamă să pună punct şi să o ia de la capăt. Mă întreb de multe ori cum e mai bine: să fii o persoană puternică şi să ai curajul de a pune punct atunci când nu eşti împlinit? Sau să fii o persoană slabă de suflet şi să te laşi prada compromisurilor în ideea că nimeni nu este perfect şi toți greşim? Dar totuşi cum rămâne cu ceea ce ne dorim noi ca individ? Dacă o relație nu reflectă ceea ce avem noi nevoie de ce să o mai tragi de ea ca de un aluat care nu are nicio formă în final?

Fiecare poveste de dragoste ascunde minciunile sale care o fac perfectă. Simți că trăieşti o poveste de iubire ce nu va avea un final nefericit. Când iubeşti totul ți se pare perfect. Simți că persoana de lângă tine e singura cu care poți să împărtăşeşti totul, nici nu îți poți imagina pe altcineva decât pe ea. Acea persoană care crezi că te împlineşte, că e ceea ce ai nevoie exact atunci când ai nevoie. Dar ce te faci când toată această poveste de iubire este de fapt un vis pe care îl clădim cu ochii deschişi? Ce te faci atunci când încep să iasă la suprafață minciunile care până atunci nu murdăreau imaginea pe care tu singur ți-ai făcut-o despre ceea ce ai trăit? Încrederea este cea care are cel mai mult de suferit. Poveşti cu amanți şi amante vor exista în orice poveste de iubire, mai devreme sau mai târziu. Doar pentru că nu ai aflat încă nu înseamnă că nu ți s-a întâmplat chiar ție. Tentații şi vicii sunt peste tot. Suntem proşti să credem că nu a existat măcar gândul de a înşela în mintea partenerului. Şi totuşi există relații care nu se rup din cauza minciunilor, ci din cauza micilor neportriviri de caracter care îți ies în cale la tot pasul. Lucrurile alea mărunte pe care tu şi celălalt le vedeți diferit. Şi încerci încerci să tot faci să iese bine, dar tot nu iese, pentru că sunteți două persoane diferite, două gândiri diferite. Aşa că revin la întrebarea: când tragi linie? Unii au nevoie de câteva luni să-şi dea seama că lucrurile nu se îndreaptă spre bine, alții au nevoie de anii ca să realizeze că nu se potrivesc. E greu să rămâi aceeasi persoană de la începutul relației până la final, viața ne schimbă. Ne îndrăgostim de inocența pe care o vedem în celălalt şi ajungem pe parcurs să vedem cum aceasta dispare din cauza maturității.

Advertisements